3 Quick Shots: VOS n-ar vrea clip pornache, precum Rammstein :)
Inaugurez o noua rubrica pe blogul meu: 3 Quick Shots (*). Am ales deliberat sa incep cu VOICES OF SILENCE, nu doar pentru ca este o formatie care-mi place, ci pentru faptul ca toata lumea stie ca este formata din oameni linisti, asezati. Si nu m-am inselat.
Centrul de examinari psihologice, undeva in Cluj. Szabi, chitarist in VOICES OF SILENCE, isi face jobul. Concentrat sa examineze un individ [sau o individa
], primeste pe mess de la subsemnatul 3 Quick Shots. Paseaza intrebarile catre alti doi colegi de trupa, Bandy si Lo, “ca sa nu raspunda numai el la interviuri”. Ceilalti doi nu au timp, asa ca a picat iar “de serva”.

KR: Nu ati mai cantat in Bucuresti de ceva vreme si nici prin tara n-ati miscat cine stie ce. Voi sunteti una dintre acele trupe bune, dar care are nemeritat de putine concerte. Care credeti ca ar fi cauza?
Szabi: Nu ne ocupam numai de muzica si, odata cu trecerea timpului s-au schimbat si prioritatile noastre (familie, neveste…). Formatia VOS exista din 1994 fara intrerupere, dar cum trece timpul avem din ce in ce mai putine concerte. Bineinteles asta nu depinde numa de noi; fara un manager este mai greu sa rezolvam concerte. Ideal este sa ai un om care sa se ocupe de tot ce inseamna concerte. In perioada 1997-2005 am avut destul de multe concerte dar, repet, cum trece timpul este din ce in ce mai greu sa ne dedicam timpul numai muzicii. Evident, ne dorin concerte si uite asa reusit sa rezolvam un concert la Bucuresti, pe 2 octombrie in Club Suburbia, unde vrem sa prezentam albumul “The Human Saga” [care poate fi descarcat gratis de pe www.voicesofsilence.ro].

KR: RAMMSTEIN au decis sa revina in lumina reflectoarelor cu “Pussy”, un clip hardcore porno. Voi ati face un clip asemanator? ![]()
Szabi: Daca mi-ar da cineva bugetul de promovare pe care il are RAMMSTEIN, cu siguranta nu l-as investi intr-un clip porno. Sau, cine stie?
Serios vorbind, nu cred ca am face asa ceva pentru ca nu ne reprezinta! VOS este o formatie care incearca sa spuna ceva prin muzica, prin texte. Pot sa spun cu mana pe inima ca suntem niste oameni simpli, care nu vrem sa iesim in evidenta cu o gramada de smecherii, doar ca sa fim in centrul atentiei. Formatia VOS exista si dupa 15 ani datorita prieteniei dintre membrii formatie si de dragul de a canta ceea ce simtim. Nu prea exista compromis in VOS!
Probabil, daca am accepta niste compromisuri am fi mai cunoscuti, mai cautati de organizatorii de concerte, dar nu stiu daca asta ne-ar face mai fericiti.

KR: Urmatorul material VOS va fi tot la free download?
Szabi: Sincer, cred ca da! Albumul “The Human Saga” a ajuns la mai multi oameni si asta ne face mai fericiti. Acum, nu este exclus sa vina cineva cu o propunere de zile mari si atunci, bineinteles, vom discuta. Am inceput deja sa lucram la noile piese VOS, care vor fi aparte si am dori sa ajunga la cat mai multi oameni.

Nu uitati ca VOS vor concerta pe data de 2 octombrie, in Bucuresti, la club Suburbia.
PS: (*) 3 Quick Shots este o rubrica pe care vreau sa o permanentizez pe blogul meu. Va contine raspunsurile la doar 3 intrebari, unele dintre ele banale, altele neobisnuite, poate chiar “bolnave”. E clar ca depinde si de dispozitia interlocutorilor. Cert este ca rubrica nu va fi zilnica, ci va fi introdusa cand va exista marfa. Sper ca “marfa” sa fie cat de imprevizibila, sa contina mult umor ori sa debordeze de ura si neconventionalism, daca e cazul.





September 28th, 2009 at 14:09
[...] nota – frumoasele “triluri” de pe ultimul DESPISED ICON, m-am gandit sa mai trag 3 shot-uri. Setul precedent a fost foarte vizitat, chiar daca n-au fost comenturi. Am schimbat registrul, luandu-l in vizor pe [...]