H8 este o trupa misto, in care canta trei prieteni de-ai mei. Din acest motiv m-am gandit sa-l intervievez pe unul dintre ei. Mi-am zis ca astfel aleg calea cea mai facila si un motiv in plus de stat la bere. Insa niciunul dintre ei nu fusese parte a procesului de „construire” a trupei H8. Si mi-au zis ca daca vreau interviu despre partea „veche” a formatiei H8, Kioru e cel mai in masura. Are istoria „la el”.
M-am conformat. Si am capatat un lucru la care eu tin foarte mult: istoria unei trupe, spusa din gura unui fondator. Asta imi place mie! Adica am damblaua de a aborda pe rocine care este capabil sa reproduca felia sa din perioada unor ani foarte interesanti pentru ceea ce inseamna miscare rock in Romania. Mai mult, am niste poze pe care, sunt convins, multi dintre fanii H8 nu le-au vazut vreodata. Deci, sunt smecher…

KRUDD REPORT: Informatiile despre H8 sunt destul de sarace, cel putin pe net. Prin viu grai, in “folclor”, circula diverse informatii. Cred ca ar el mai bine daca ai face o recapitulare cate mai detaliata a inceputului H8.

KIORU: Este adevarat, nu cred ca ne-am ocupat foarte mult de biografia trupei, poate pentru ca H8 este o trupa vie. Trecutul incepi sa il scrii cu adevarat cand ceva nu mai exista, iar la noi nu este cazul. Suntem niste prieteni vechi care canta impreuna, dar in primul rand suntem prieteni, si istoria trupei e legata strans de istoria prieteniei noastre. Se confunda, ca sa fiu mai clar….
Sa incep. 1990- l-am cunoscut pe Aliosha si pe Duzzu (fostul nostru chitarist), undeva in Ploiesti, unde se strangeau la vremea respectiva cei ce ascultau rock. Eu incepusem sa cant la chitara cu putin timp inainte, si ma cam prinsese ´´drogul´´. Duzzu canta la vremea respectiva intr-o formatie locala, Prosectura- de altfel cea mai buna formatie de metal locala a vremii respectiva…nu e numai parerea mea. Aliosha, coleg de liceu cu Duzzu, scria versuri si visa sa cante. Eu visam sa cant, asa ca prietenia s-a infiripat repede, stropita pe alocuri cu tuica si alte bauturi alcoolice. Timpul a trecut, prietenia si dorinta de a canta a ramas, prin 1993 am cantat o perioada si in Prosectura, apoi Duzzu si tobosarul formatiei, Bucur Ciprian (unul dintre pionierii cantatului pe doua tobe mari in Romania) au plecat in Belgia, inregistrand acolo un demo. Eu am ramas, cu Aliosha, cu care de altfel incepusem sa cant inca din 1991, intr-un proiect de death metal care imi aducea cu regularitate probleme cu vecinii datorita vocii ´´blande´´ a lui Aliosha, care acum e ceva mai cunoscuta…
In 1991 l-am cunoscut si pe primul tobosar al trupei H8, Istrate Catalin (Mutu). Acelasi scenariu- dorinta de a canta, stropita cu alcool. Clasica adolescenta a anilor 90’. Prin el, in 1993 l-am gasit si pe Neagu Marius, porecla de ´´Varu´´ datorandu-se faptului ca el este varul lui Mutu.
1994- eu si Aliosha suntem marcati de Biohazard si albumul ´´Judgment Night´´.
Incepem sa schitam o idee de trupa de hard core.Acesta poate fi considerat inceputul trupei H8. Sunt scrise primele versuri, facute primele riff-uri de chitara.

1995- Infiintarea propriu-zisa a trupei, in urmatoarea componenta: Aliosha (Cosmineanu Ionut) – voce; Duzzu (Barbulescu Dragos) – bass, voce; Varu (Neagu Marius) – voce; Kioru (Arnautu Radu) – chitara, voce; Mutu (Istrate Catalin) – tobe. Repetitiile le faceam in subsolul din blocul unde locuia Varu, pe scule infiorator de proaste (de exemplu, unicul cinel al lui Mutu era atarnat de o teava de canalizare din subsol, interesant era cand cei de deasupra trageau apa la wc…. radeam foarte mult). Oricum procentajul era cam asa: 20% cantat, 30% baut si 50% reparat scule. O perioada plina de amintiri frumoase. Tot in 1995 i-am cunoscut pe Cheloo si pe Ombladon, Cheloo chiar a venit de cateva ori din Bucuresti la noi la repetitie. Asa s-a nascut prietenia H8 – Parazitii, materializata la incepul intr-un concert din Ploiesti. Cred ca e primul eveniment de acest gen, ce reunea o trupa de hard core si o trupa de hip-hop.

In 1996 am inregistrat in Brasov, la studioul trupei Conexiuni un demo, ce se numea ´´DIALECT´´. Nu cred ca poate fi numit album, am facut o caseta la vremea respectiva din care am vandut cateva exemplare prietenilor nostrii. Tot in 1996 am inceput o colaborare cu un artist de muzica electronica (Vlad Popovici – Wraymogg, cred ca e tot prima colaborare intre cele doua genuri din Romania, fiind influentati de trupa momentului, Prodigy.
Din 1996 pana in 1998, repetitiile s-au rarit, este o perioada in care trupa nu prea a facut mare lucru. In general ne mai strangeam cate 2-3 membrii ai trupei si mai cantam, dar neavand sala de repetitie era dificil sa repetam toti impreuna.
In 1998 s-a intamplat evenimentul care va marca profund trupa H8 – Duzzu se sinucide pe 23 octombrie. Indiferent de motivele care l-au impins catre o asemenea decizie, el va ramane INTOTDEAUNA in sufletele noastre. Este prietenul nostru, indiferent de faptul ca nu mai este printre noi. A fost un om cu o mare inteligenta si cultura, ca sa nu mai vorbesc de talentul cu care a fost inzestrat, pentru mine personal el ramane unul din cei mai mari compozitori si poet de muzica rock din tara. Dupa 23.10 am hotarat sa continuam, fiind singura modalitate de a face cunoscut si altora talentul lui. L-am cooptat in locul lui Duzzu la bass pe Razvan Raduta (actualul tobosar al trupei) si dupa o luna am cantat la festivalul din Craiova.

In 1999 ne loveam de aceeasi problema clasica (cei ce canta inteleg bine) – lipsa salii de repetitie. Imi amintesc ca directoarea salii de cultura a UPG, unde repetam, considera ca ´´respiram aerul degeaba´´, asa ca a fost amabila si ne-a dat afara de acolo. Le multumesc cu aceasta ocazie personajelor de acest tip, mici dictatori, ce emit judecati cu o valoare absoluta. Fara ei lumea ar fi mai neinteresanta…
Am gasit intelegere in Bucuresti, o ruda de-a mea, Cezar Negoiescu, avand o mica firma undeva in Pipera mi-a propus sa vin acolo si sa cant. Si asta am facut, am plecat acolo cu Razvan si am repetat. De atunci el a ramas la tobe, pentru Mutu era foarte greu sa ajunga la sala. Tot atunci l-am cunoscut pe Bogdan Hladiuc, vocalul trupelor SIN si THE ORDER, care ne-a ajutat foarte mult, la el inregistrand doua piese in acelasi an, 1999.

In 2000, prin intermediul lui Bogdan il cunoastem pe patronul studioului de inregistrari BA DA Records, unde am inceput sa lucrez ca tehnician sunet. Si sa nu uit barul Resurrection – cei de acolo ne-au oferit un spatiu pentru repetitii- trebuie sa recunosc ca a fost o perioada plina de sticle goale si nopti nedormite….frumos. Multumesc!!!
In studio am surpriza de a ma reintalni cu Parazitii, Chello fiindu-mi coleg de munca. Aici am inregistrat chitari si uneori bass pe albumul IARTA-MA, ce nu are nevoie de prezentare…Tot aici am inregistrat cateva piese H8, printre care si prima versiune ´´Cerc vicios´´. Il cooptam la chitara pe Calin Raduta, avem cateva concerte, incepem sa ne inchegam oarecum un stil.

In 2001 ii cunoastem pe Buci (Mincu Costin) si DJ Oxi (Cristi Constantin – in prezent la PIO). Inregistram prima versiune a piesei ´´Schimba-ti atitudinea´´ in studioul Vita
de Vie. In 2002 in locul lui DJ Oxi vine DJ Undoo, cantam la Sighisoara impreuna cu K-gula, facem primul demo inregistrat de catre noi la sala de repetitie.
Din 2002 pana in 2005 am avut o activitate oarecum constanta, compunem piese, mai cantam in cateva concerte, incepem inregistrarea albumului ´´Nimic Nou´´ in studioul Recreate. Albumul este finalizat in anul 2006. Eu eram deja plecat din tara (locuiesc si muncesc in Gabon, in Africa), in locul meu la inceput l-am imprumutat pe Calin de la Coma. O perioada am cochetat cu ideea de a incheia activitatea trupei H8, si numai datorita celor care ne plac si ne asculta am hotarat sa continuam, chiar daca ritmul este lent.
La sfarsitul anului 2007, Varu munceste foarte mult si nu mai reuseste sa ajunga la repetitii, asa ca ii cerem lui Costin Chioreanu (13) sa il inlocuiasca la bass.Buci si DJ Undoo se consacra activitatii in domeniul hip-hop, noi adoptam un sound ceva mai agresiv iar in iarna lui 2008 inregistram ´´Printre voi´´, albumul fiind mixat in 2009. Lansarea a fost acum cateva zile, pe 18.09.2009… Cine a fost, stie. Si le multumesc celor care au fost acolo.
Cam asta e, de la inceput pana acum.

K.R.: Sunt foarte interesat de contextul muzical care exista in primii 2-3 ani de activitate ai trupei H8. Ce trupe erau mai acatarii, indiferent de stil? Me refer la cele romanesti.

K: Trupe romanesti… Pai, as incepe cu Sin, care in 1992 au adus un sound modern, chiar suna foarte bine. Mai erau Neurotica, in Timisoara, Altar in Cluj si dupa Sin a fost trupa The Order, cele doua proiecte (Sin si The Order) fiind opera lui Bogdan Hladiuc, impreuna cu niste intrumentisti excelenti [George Patranoiu si Remus Carteleanu la chitara, Bogdan Muresan, la bass, Pampon , la tobe – n.r.]. In afara de asta era o adevarata pepiniera de trupe de metal, imi amintesc ca am cantat la un festival in Tei in 1993 si erau o gramada de trupe. Aaa, sa nu uit: Ura De Dupa Usa!!! Ceva chiar deosebit, Brasovul fiind atunci plin de trupe bune. Ura De Dupa Usa e doar cea mai cunoscuta. Ce m-a mai impresionat? Era Epilepsy, o trupa din Sibiu..death metal, si tobosarul batea intr-un mare fel, cred ca atunci era cel mai rapid. God din Iasi!! O trupa buna cu o tuica si mai buna . Cam asta imi aduc aminte din Romania. Si evident era Accident, trupa de thrash din Chisinau, care sunau intr-un mare fel.

K.R.: Ati pornit la drum cu o anumita formula, apoi ati avut parte de multe schimbari. La un moment dat erati pe scena foarte multi. Cum multi ati fost, putini ati mai ramas, ce s-a intamplat cu colegii care au fost pe acelasi drum cu tine, dar acum nu mai sunt?

K: Aici te referi cred la Buci si Dj Undoo. Ei isi continua activitatea (si foarte prolifica activitatea lor!) in hip hop, nu cred ca vreunul are nevoie de prezentare. E suficient sa cauti pe Google sa vezi cam cate fac si cam cata lume vorbeste despre ei… Noi am adoptat un stil acum unde e dificil sa incadram un Dj, asta e tot. Eu personal lucrez in momentul acesta cu Dj Undoo la un proiect de remixuri ale artistilor de hip hop din Romania, speram sa il treminam la inceputul lui 2010.

K.R.: Combinatia hip hop cu rock/metal este privita in Romania ca o strutzo-camila. De ce crezi ca exista atata intoleranta la ascultatorul roman de muzica?

K: Eu nu am observat asta. Intoleranta? Intoleranta la cine? La cei care stau in spatele tastaturii si injura tot ce misca, carora nu le convine nimic? Hahaha!!! Pacat ca in 2009 serverele sunt foarte generoase cu spatiul alocat mizeriilor de genul asta. Nu, acum serios, oamenii ce ma intereseaza pe mine nu sunt intoleranti. Daca un anumit gen de muzica are un mesaj in care te regasesti, de ce nu ai combina chestia asta cu alt gen unde oamenii vorbesc de aceleasi lucruri?

K.R.: De ce hip hop-ul are o prezenta atat de adanca in muzica H8?

K: Prezenta adanca… Nu stiu daca as folosi aceste cuvinte. Are prezenta, deoarece atunci cand eram de 19 ani ascultam Biohazard, Machine Head, Slayer, Ice T, Onyx, NWA, Prodigy… Ca sa nu dau decat cateva exemple. Eu si Aliosha am crescut in perioada in care acest fusion era la moda, hip hop cu metal. Si ascultam si hip hop si metal. Simplu.

K.R.: Anumiti cetateni zic ca highlight-ul activitatii H8 a fost colaborarea cu Parazitii. Ce zici, au dreptate?

K: Pai sa fie sanatosi daca considera asta. Eu nu cred. A fost singura iesire in mainstream, e adevarat. Si eu nu pot vorbi de varful carierei atunci cand inca am multe vise de indeplinit.

K.R.: Concertati foarte rar. Se pare ca avem parte de un fel de “reuniune anuala” a H8. Adica un concert pe an. E mai bine asa, decat o activitate intensa?

K: Nu stiu daca e mai bine sau mai rau, dar asta e situatia. Si acum – mai bine unul bun decat 10 proaste. In ultimii ani chiar e din ce in ce mai bine la concertele noastre, noi ne simtim bine pe scena iar publicul se simte bine jos, in arena.

K.R.: Ce oportuniti din punct de vedere muzical iti poate oferi Gabonul?

K: Am cantat acolo cu diferiti muzicieni, si recunosc ca unii m-au uimit. E un ritm incredibil ceea ce canta ei acolo. Din nefericire, metalul e un fel de OZN, nu prea am cu cine canta asa ceva acolo. In schimb am colaborat cu cea mai cunoscuta trupa de hip hop de acolo, Movaizhaleine, am inregistrat cateva chitari pentru ei si le-am facut un remix.

K.R.: Ce trupe interesante cunosti sau ai vazut in Gabon?

K: Cum am raspuns si la intrebarea precedenta, Movaizhaleine. In rest au incredibil de multe trupe de hip hop, din nefericire nu multe spun ceva. In alt gen de muzica, mai traditional, Rainbow mi se pare o trupa care a reusit sa imbine bine traditiile locale cu muzica moderna. Patience Dabany este o cantareata foarte populara acolo, si desi este la o varsta destul de inaintata canta excelent. Si vocea cea mai cunoscuta din Gabon este Annie Flore Batchiellilys, care imbina jazz-ul cu muzica traditionala. Am fost la un concert de-al ei si mi-a picat fata, cum se zice.

K.R.: Revenind la muzica: este doar parerea mea, sau compozitiile de pe noul vostru album, “Printre Voi”, sunt mai metal decat stilul care v-a consacrat? Cine e de “vina” pentru aceasta schimbare de macaz?

K: Ce schimbare de macaz? Asa l-am simtit pe asta, asta am facut. Cine stie cum va suna urmatorul. Nici noi nu stim. Compozitiile au o viata proprie, depind de multe influente si stari de moment. ´´Pentru voi´´ e mai dur, poate ca observand si simtind ceea ce se intampla acum in jurul nostru, am devenit mai rai. Pe unde merg, cu cine vorbesc, indiferent de sfera de activitate a persoanei respective, observ cu teama o indiferenta si un pesimism cronic. Nu e bine. Poate reusim macar sa facem cativa sa creada ca e mai bine sa lupte in viata decat sa trateze situatia cu resemnare.

K.R.: De ce nu ati invitat nicio trupa care sa cante cu voi la concertul de lanasare, din 18 septembrie, din club Fabrica?

K: Pentru noi a fost un test. Pe care consider ca l-am trecut cu bine. Am vrut sa cantam singuri, sa vedem cine vine pentru noi. Daca avem un public. Si avem. Si le multumesc.

««  Read More      2 Comments »»

Razvan Alexandru de la ABIGAIL, pe care toata lumea il stie dupa o litera reprezentativa, “R”. El este interlocutorul meu pentru acest scurt interviu. Cand am aflat ca formatia sa va plati tribut pentru WASP, gandul m-a dus automat la concertul-tribut pentru MY DYING BRIDE, actiune care a avut mare success acum cativa ani. Cantare faina, in care R a fost implicat pana peste cap. Mi-am zis, in gluma, ca lui R ii place sa plateasca tribut. Insa astfel de dari sa tot platesti…

KRUDD REPORT: Salut, Razvan! Cum ati ajuns in zeama “tribute to WASP”?

R: Ca orice “zeama”, ca sa iasa buna ii trebuiesc diverse ingrediente, care mai de care mai deosebite, nu? Cei de la metal.de, prin reprezentantul sau si initiator al acestui proiect, si casa de discuri care va edita aceasta compilatie tribut in Germania, au crezut de cuvinta sa ne dea o sansa. Pe care noi am luat-o cu bucurie, astfel ca ne-am pus pe lucru.

KR: La ce piesa v-ati oprit si de ce?

R: Avand in vedere ca WASP sunt cunoscuti mai degraba pentru aportul lor la dezvoltarea muzicii glam, precum si faptul ca noi venim dintr-o zona complet diferita, atentia noastra s-a oprit asura unui shortlist de piese potrivite pentru noi. Mai mult de atat, aceste piese au si un iz de heavy metal, derivat din Black Sabath. Asa, de pilda, este “Headless Children” pe care din pacate, am gasit-o luata deja. Asa am ramas la optiunea numarul doi, anume “Take Me Up” de pe albumul “Dominator“, deja penultimul album din discografia WASP. Este o piesa “asezata”, foarte cerebrala, putin progresiva si care ne-a permis reorchestrarea ei foarte repede, dandu-i un iz propriu.

KR: Sa inteleg ca s-a pus la dispozitie o lista cu piesele care pot fi “coveruite” si voi ati ales?

R: Nu, a fost la alegerea fiecarei trupe in parte. Stiu, de exemplu, vreo doua trupe de death metal care si-au ales piese complet diferite fata de ce canta ei si nu pot sa cred decat ca rezultatul va fi absolut deosebit.

KR: La ce alte piese WASP ti-ar fi placut sa faci cover?

R: Cum am zis, la “Headless Children“.

KR: In ce studio o sa lucrati piesa si in ce componenta?

R: In principiu, in vreo doua studiouri, precum si in micul meu home studio. Fiind la inceput (sper eu) de cariera freelancer ca producator muzical si neavand studioul meu, asa cum as vrea, am diverse colaborari cu un studio sau altul. Componenta e deocamdata secreta, in afara de G la tobe si Alex la keyboards. Dar despre asta cand vom iesi cu ceva nou de pe viitorul disc.

KR: Vad ca ati cam lasat-o usor cu activitatea concertistica cu ABIGAIL. De ce?

R: Lucram la disc. In ultimele 6-8 luni am lucrat numai piese noi, la altele am renuntat, am recompus altele si tot asa. Oricum, suntem in discutii cu mai multi organizatori de concerte pentru aparitia incognito in aceasta toamna in deschiderea unui concert, dar asta doar ca sa testam ceva pentru concertul de lansare al albumului. Deci, nu vom fi trecuti pe afis.

KR: Te-ai implicat ca producator pentru L.O.S.T. E un hobby sa te gandesti la un job de perspectiva?

R: Nu prea poti face din asta un job in Romania. Un job presupune si a fi plait pentru serviciile tale. Va mai dura niste ani. Pana atunci, ne ajutam cum putem, suntem o mica familie. Oricum, termenul de “producator” si-a cam pierdut sensul initial, granitele sale sunt blurate, acum inseamna cam ce vrei tu sa insemne. Am vazut in special la noi ca orice entuziast care mixeaza un demo isi ia titlul de producator, ceea ce creeaza confuzie. Eu, de exemplu, ca producator incerc sa aduc valoare acelei trupe prin aportul din experienta mea. Asta se refera la tot ce are legatura cu produsul lor: referinte, sunet, tehnica, apoi imagine, ceva marketing si foarte putin management, daca e cazul. Nu ii oblig sa urmeze un anume drum, este doar ceea ce isi doresc ei sa faca, dar cu ajutorul meu. In prezent, lucrez cu mai multe trupe. Pentru fiecare dintre ele sunt implicat intr-o mai mica sau mai mare masura. La albumul celor de la LOST m-am implicat emotional foarte mult, sper sa le placa asa cum imi place mie. Asadar, voi continua, e o pasiune care tinde sa devina din ce in ce mai mult.

Alte amanunte despre tributul WASP, gasiti AICI

««  Read More      No Comments »»

Parca am invatat la mate, in liceu, despre algoritmi. N-am ramas cu mare lucru din nicio stiinta exacta, desi uneori pretind ca stiu o parte din bazele aritmeticii. Insa extinctia imi place! Sunt Fan!!! Mai ales cand e vorba de extinctia prejudecatilor romanilor amatori de muzici metalice. Care s-au “nascut” doar cu un anume subgen metal si cu ala mor de gat. De dragul extinctiei, ori de cate ori voi putea sau imi va face placere, am sa promovez “altceva”-ul. Asa cum este si primul album solo, in totalitate instrumental, al lui Mr. S, mastermind-ul trupei SATANOCHIO. Adica ”Extinction Algorithm”. Adica altceva. Adica experiment.

[caption id="attachment_1955" align="aligncenter" width="300" caption="Mr. S"][/caption]

KRUDD REPORT: Trupa SATANOCHIO sta pe bara, iar Mr. S se lanseaza solo. Cum vine asta?

Mr. S: Trupa SATANOCHIO nu sta neaparat pe bara. Este adevarat, anul acesta, in afara participarii pe tributul oficial RUNNING WILD cu un cover version, cateva clipuri si putina bataie de cap – mai mult de factura organizatorica pentru split-CD-ul din Mexic – nu am facut mare lucru. Anii au trecut si, pe langa lucrurile cu care eram obisnuiti, au mai intervenit diverse alte probleme de care a trebuit sa ne ocupam. Am zis ca anul asta ne vom ocupa si de niste experimente, ca sa zic asa. Nu sunt eu singurul din trupa care lucreaza la un album solo. Grui Sanger lucreaza de mult timp la proiectul sau, dar cum am fost mai mereu ocupati, nu prea si-a gasit timp sa se dedice in totalitate acestuia. M-as bucura foarte mult daca acest sfarsit de an ar aduce cu el si albumul sau solo, pentru ca va fi ceva fantastic.

KR: Albumul ”Extinction Algorithm” este ceva foarte foarte linistit fata de muzica SATANOCHIO. De ce aceasta “evadare”?

Mr. S: Nici nu stiu daca ar trebui catalogat neaparat ca album. Tehnic ai nevoie de o clasificare a unui produs muzical, pentru a evita confuziile. Eu, totusi, il consider o poveste, care prin natura ei este un protest fata de ce vad in jurul meu zilnic. Oameni goi pe dinauntru, oameni carora le este rusine sa mai vorbeasca despre subiecte sufletesti, oameni care nu sunt altceva decat un rezultat al unui proces de dezumanizare si indobitocire ce pare a se apropia de stadiul final. Eram singur in casa mea de la tara, inconjurat de natura si salbaticie, stand cu chitara in brate si gandindu-ma la cat de singur ma simt. Am inceput sa ma gandesc, sa ma analizez din afara mea, sa ma studiez… Asa a inceput idea cu “algoritmul extinctiei”. Poate chiar sunt o specie pe cale de disparitie, pe care sistemul nu are absolut nici un motiv sa o ia in considerare pentru a o proteja si reabilita, pentru ca Eu, Omul, nu mai sunt dorit in aceasta lume a sclavilor-roboti. Asa ca tot eu, atat timp cat mai sunt in stare sa fac ceva, protestez. O fac in felul meu, incercand sa imi reproduc cat mai bine starile si formele viziunii prin chitara, pentru ca acesta este singurul instrument muzical folosit pe acest album.

KR: O intrebare pe care multi o pot considera stupida: e mai usor sa compui pentru o trupa – unde poti sau trebuie sa te consulti si cu ceilalti membrii – sau e mai facil sa lucrezi cand exista doar un “mastermind”, la un proiect solo?

Mr. S: Amadoua variantele sunt frumoase in felul lor. Cred ca totusi prefer sa stau alaturi de trupa, Nimenea si Grui sunt doi prieteni devotati, care mereu au venit cu idei fantastice. Vedem si ne bucuram in acelasi timp de cum se nasc piesele, asemenea unui sculpturi, iesind dintr-un copac in care toti trei sapam… “Extinction Algorithm” este doar un protest artistic si nimic mai mult. Trebuie luat ca o lucrare in sine, nicidecum luat ca un album inclus in standarde de piata si alte rahaturi de genul asta. Ma chinui ca oamenii in urma mea sa nu mai gandeasca inchistati de sertare, in categorii. Sper ca macar fanii, aia cati or fi, sa invete asta si sa isi conduca singuri vietile.

KR: Si ca sa persist in “stupiditate”: cum a fost cu coverul RUNNING WILD, pe care l-ati facut cu SATANOCHIO? Cat de de usor este sa lucrezi pe un material deja existent? Au existat constrangeri?

Mr. S: Nu prea avem noi constrangeri de felul nostru, hahahahaha! A fost cam haos cand ne-am reintors in sala de repetitii dupa luni de zile si ne-am apucat din prima sa lucram la “Siberian Winter”. Eu si cu Grui eram mari fani de RUNNIG WILD in copilarie, asa ca, mai ales noi, ne-am distrat pe cinste. Nimenea a incercat sa diversifice cat mai mult piesa, in felul sau caracteristic, hahahaha. A fost haios ca la inceput nu stiam daca sa facem o preluare cat mai aproape de original sau sa “traducem” piesa in registrul nostru 100%. Dupa doua repetitii ajunsesem la ceva foarte ciudat si am cazut cu totii de acord ca mersesem prea departe. Mult prea departe as spune, cred ca multi nu ar mai fi recunoscut piesa decat dupa nume, hahahaha. Asa ca am abordat-o mai clasic, ca sa spun asa. Rezultatul o sa fie de ascultat in curand, atunci cand va fi lansat tributul oficial. Ma gandesc insa, in cazul in care mai gasesc vreo inregistrare de la sala de repetitii, sa facem publica si o bucatica din prima varianta, aceea dusa cu capul.

KR: Vad ca baietii de la Asiluum fac treaba buna si, in ultimul timp, s-au scos acolo materiale intresante, dupa o perioada de acalmie. De ce nu ai ales varianta unei case de discuri in adevarata semnificatie a termenului?

Mr. S: Casa noastra de discuri, Diachell Musik, a fost interesata de acest material, dar aveau in acest an alte prioritati si din aceasta cauza s-ar fi amanat mult prea mult lansarea. Dar adevarul este ca, dat fiind tematica albumui, nu ar fi existat o varianta mai buna decat Asiluum. Este un dar pentru cei care mai au suflet, pentru visatori, pentru cei care vor ramane oameni. Nu avea sens sa li se ceara bani in schimb. Am fost partas de la bun inceput la acest act brav de constiinta artistica si civica 100% romaneasca, mai precis de acum doi ani de cand a aparut primul album NIGHTPRAY, deci nu a fost o optiune grea. Ma bucur ca se va lansa sub forma de dar.

KR: Ce asteptari ai de la ”Extinction Algorithm”?

Mr. S: Eu unul am zis ce am avut de zis, cantand acele piese. Ma bucur ca va ajunge la oameni si sper sa le placa, sa ii faca sa-si aduca aminte cum este sa visezi liber, fara a interveni in vis termenul de bani. Sper sa ii faca sa isi aduca aminte cum este sa iubesti liber si sincer, fara a cauta raspunsuri in carti, reviste mondene sau pe site-uri, sper sa ii faca pe oameni sa vorbeasca fara prejudecati, atunci cand vine vorba de sentimentele lor. Daca toate acestea chiar ajung sa se intample, rezultatul va fi miraculos, pentru ca atunci toti acesti oameni vor vedea mai atent cat rau au putut face in jurul lor in timpul, cat s-au lasat privati de ei insisi. Vor vedea atunci cat rau au putut face oamenilor si, mai ales, planetei care moare. Daca are efectul asta, chit ca as afla peste 30 de ani, voi fi un om fericit. In rest, nu ma intereseaza nimic altceva.

KR: Din ce am ascultat eu, ”Extinction Algorithm” e aproape si de ceea ce se cere pentru un muzica de film. La ce gen cinematografic crezi ca s-ar putea potrivi cel mai bine?

Mr. S: Cand am ascultat pentru prima data tot albumul mi-am dat seama ca suna a muzica de film. Imi inspira o drama ruseasca din anii ‘60 sau un film romanesc din anii ‘80. In cazul filmului roamnesc nu am mai specificat termenul de drama, deoarece, cam toate filmele romanesti par a fi drame. Ce popor trist! hahahaha . Sunetul, care este in totalitate opera mea, are multe ingrediente…tristete, nostalgie, poveste, mister. Poate chiar si un strop de haos. Desi aparent minimalist, materialul este extrem de complex pentru cine intra in lumea atmosferei sale. Mie, totusi, mi se pare ceva black metal related.

KR: Noutati din tabara SATANOCHIO?

Mr. S: Cred ca oamenii care ne cunosc stiu ca lucram in stil rusesc. Coacem in tacere si dintr-o data lovim.

[caption id="attachment_1957" align="aligncenter" width="61" caption="booklet "][/caption]

Alte informatii AICI

««  Read More      1 Comment »»

De cand i-am vazut pentru prima data pe scena, trupa LEGION s-a aflat tot timpul printre formatiile romanesti din zona “altceva decat Iris, Compact sau Holograf”. Adica tot timpul in Top 10 personal.:) Cand i-am cunoscut eu – prin 1994 sau 1995, nu ma stiu exact – orice Top 10 cu trupele romanesti se alcatuia [...]

««  Read More      No Comments »»

GUERRILLAS nu se bat cu caramida in piept ca fac, ca dreg. Incet-incet au crescut ca nume, au deschis pentru formatii importante. Pe principiul “ciocu’ mic si joc de glezne”, GUERRILLAS au miscat suficient din glezne, fara sa faca scandal pentru a se remarca. Mai mult, modestia de a stii unde iti este locul i-au [...]

««  Read More      2 Comments »»